Guvernarea şi decizia în administraţia publică. Interferenţe şi delimitări
Coordonator ştiinţific: Rusu
Studentă: Solomon Iuliana – Daniela
Specializare: Administraţie publică
Anul II, Grupa 1.2.
Cuprins
Introducere. 2
Puterea de stat şi puterea administrativă. 3
Guvernare. Concept. Forme şi modele. 4
Concept 4
Forme de guvernare. 4
Guvernarea instituţională. 4
Guvernarea funcţională. 4
Guvernarea neo - funcţională. 5
Guvernarea ( la nivel statal ) 5
Guvernarea locală ( “ local government” ) 5
Administratia publica. 5
Caracterul dual al administraţiei publice. 5
Decizia in administratia publica. 6
Cadrul general al deciziei administrative. 6
Introducere
Puterea de stat şi puterea administrativă
Din puterile statale, autorităţile care formează puterea executivă, respectiv autorităţile administraţiei publice de stat, împreună cu cele locale, autonome, formează, împreună, sistemul autorităţilor administraţiei publice din stat.
Puterea de stat este cea exercitată în baza voinţei politice a majorităţii membrilor naţiunii, deci a suveranităţii naţionale, de către întregul sistem al autorităţilor publice din stat, structurat pe cele patru categorii, si anume
Puterea administrativă, cu rol de asigurare a organizării legii, dar şi de executare în concret a legii, este cea exercitată în baza şi în condiţiile legii, de către autorităţile administraţiei publice de stat - regăsite în cadrul puterii executive, precum şi de către autorităţile autonome ale administraţiei publice locale.
Guvernare. Concept. Forme şi modele.
Concept
Guvernarea reprezintă un ansamblu de reguli, proceduri, instituţii şi practici destinate configurării modului în care se realizează puterea executivă la nivel statal, regional şi local. [1]
Forme de guvernare
Guvernarea instituţională
Guvernarea instituţională pune accentul pe structură, plecând de la teoria că actul de guvernare trebuie să aibă la bază un sistem instituţional teritorial bine definit, o formă ideală, care să asigure procesul de realizare a scopului urmărit de putere.
Căutarea formei instituţionale ideale determină căutări repetate, aproape la formarea fiecărui cabinet, sau chiar în cadrul aceluiaşi mandat, creşterea sau reducerea numărului membrilor guvernului, a ministerelor şi a celorlalte instituţii guvernamentale. În cazul configurării democratice a puterii, în urma alegerilor generale, prin alianţe politice, pentru obţinerea majorităţii, intervine factorul de structurare instituţională pe baza algoritmului, în funcţie de ponderea de reprezentare a fiecărui partid, în cadrul alianţei respective. În funcţie de convergenţa sau de divergenţele dintre componentele alianţei, este grvat şi actul de guvernare.
Teoria unui anume model de guvernare, mai ales ideal, s-a dovedit neviabilă, determinând apariţia şi evoluţia a noi teorii.
Guvernarea funcţională
Guvernarea funcţională reprezintă o viziune tehnocratică a guvernării şi încearcă să definească, nu forma instituţională ideală ci, care sunt funcţiile de îndeplinit. Ea reprezintă o abordare sectorială, pe funcţii, opusă celei comprehensive, punând accentul pe rezultate.[2]
Guvernarea neo - funcţională
Reprezintă o teorie a guvernării post-teritoriale, a regionalismului. În cazul integrării europene, ea prevede, ca etape:
- integrarea pe anumite sectoare, cu un rezultat de presiune şi asupra altor sectoare;
- crearea autorităţii supranaţionale, pentru supervizare şi promovarea integrării;
- transferul gradual de loialitate societară către autorităţile supranaţionale;
- adâncirea integrării determină condiţiile pentru accentuarea instituţionalizării.
În consecinţă, integrarea politică va fi rezultatul integrării economice.
Accentul este pus mai mult pe procese, decât pe rezultate.
Guvernarea ( la nivel statal )
În general, în doctrină, conceptul de guvernare se referă la actul de conducere, de către putere, la nivel statal, cu caracter unitar.
În fereraţiile de state, apare o divizare a autorităţii între nivelul central / federal şi cel al statelor membre ale federaţiei. În acest caz, guvernul federal are un caracter puternic.
În cazul confederaţiei, unităţile administrativ – teritoriale ( cum sunt cantoanele în Elveţia ) deleagă o parte din putere, funcţia de reprezentare, unei unităţi centrale slabe, fără voinţă proprie, care face ce îi permit acestea.
Guvernarea locală ( “ local government” )
Sintagma de “guvernare locală / local government ” se regăseşte în literatura de specialitate de limba engleză. Înţelesul ei este similar însă cu cel de administraţie publică locală, cea care asigură administrarea treburilor publice, de interes general, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale (comune, oraşe şi judeţe ).
Considerăm greşită utilizarea, în cazul nostru, a expresiilor “guvernare localpă” şi “miniparlamente locale”, aceasta din urmă cu referire la consiliile locale şi judeţene, care, de fapt, aduc la îndeplinire, în baza legii, prevederile legilor adoptate de Parlament, “ singurul organ legislativ din stat ”- conform Constituţiei.
Administratia publica
Caracterul dual al administraţiei publice
Complexitatea sistemului administraţiei publice - definită de competenţă, relaţii, organizare, structură, determinare şi condiţionare, dar şi de rolul şi misiunea ei - este abordată sistemic într-un dublu sens:
- ca activitate, care poate fi structurată în două mari domenii de referinţă:
activităţi executive cu caracter de dispoziţie;
activităţi cu caracter de prestaţie.
- ca sistem de organizare, ceea ce permite înţelegerea administaţie publce ca “un sistem de organizare care realizeaza activitatea de organizare a executării legilor”.
În concluzie, în conceptul de administaţie publică co-există două sisteme :
- un sistem de activităţi, cu un specific divers dar bine determinat şi care se structurează în subsisteme corespunzătoare serviciilor publice, administraţia publică - în ansamblul său - putând fi considerată un serviciu public;
- un sistem de autorităţi ale administraţie publice care, de asemenea, se structurează în subsisteme constituite pe criterii ierarhice, teritoriale etc.
Aceste două sisteme, delimitate formal, constituie “două faţete ale aceleiaşi monede”, integrându-se şi suprapunându-se reciproc şi formând sistemul administraţiei publice.
Decizia in administratia publica
Cadrul general al deciziei administrative
In concepţia autoarei M Onofrei, decizia reprezintă o componentă de bază a activităţii zilnice a managerilor din zilele noastre, atat in domeniul public cat şi in cel privat. Deşi au inceput să apară lucrări care abordează modelele de luare a deciziilor utile sectorului privat, nu există acelaşi interes pentru studii similare aplicabile sectorului public. Astfel, banul public este sursa de finanţare a acestor decizii intreprinse de managerii publici, cu privire la adoptarea bugetului local, la semaforizarea unui oraş, la preţul unor anumite bunuri publice.
Privind luarea deciziilor in administraţia publică, se emit adesea diverse păreri precum că primează criteriile juridice sau interesele politice, fară a face trimitere la interesul public. deşi se invocă permanent alocarea insuficientă a resurselor financiare, s-a constatat o gestionare necorespunzătoare a acestora, caracterizată prin risipă de fonduri, şi consum public nejustificat.
In plus, oficialii europeni invocă permanent necesitatea imbunătăţirii capaciăţii administrative a Romăniei de absorbţie a fondurilor comunitare, precum şi intărirea constrangeilor bugetare. Apreciem că soluţa optimă de realizare a acestor cerinţe o reprezintă importarea de către sectorul public a unor metode şi tehnici de gestiune a resurselor specifice sectorului privat, fără să se piardă din vedere specificul administraţiei publice.
La nivelul organizaţiilor procesul decizional este influenţat de unii factori, precum orientările ideologice şi influientele politice, de furnizorii monopolişti, de birocraţie şi lipsa de flexibilitate, şi de confruntarea pentru resursele guvernului.
Organizatiile administraţiei publice acoperă un larg spectru de domenii, de la instituţii de invăţămăn la instituţii religioase şi altele. Organizaţiile fără scop lucrativ sunt fondate din alte considerente decăt cele comerciale.De aceea, procesul decizional trebuie să recunoască şi să reflecte valorile impărtăşite de asemenea organizaţii. Totodată, la elaborarea deciziilor trebuie să se inţeleagă in unele cazuri, caracterul benevol al activităţilor desfăşurate, precum şi varietatea resurselor de finanţare disponibile, nu numai banii publici prelevaţi din impozitele şi taxele constribuabilului.[3]
[1] POPESCU, Luminiţa – Gabriela, Politici publice, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p 17.
[2] VOINEA Liviu, Instituţii ale Uniunii Europene. Integrare, europenizare, regionalizare. Editura Politeia, SNSPA, Bucureşti, 2005, p. 8
[3] Mihaela Onofrei “Administraţia publică” Fundamente ştiinţifice şi bune practici” Ed. Universităţii „Al. I Cuza” , Iasi, 2007
Coordonator ştiinţific: Rusu
Studentă: Solomon Iuliana – Daniela
Specializare: Administraţie publică
Anul II, Grupa 1.2.
Cuprins
Introducere. 2
Puterea de stat şi puterea administrativă. 3
Guvernare. Concept. Forme şi modele. 4
Concept 4
Forme de guvernare. 4
Guvernarea instituţională. 4
Guvernarea funcţională. 4
Guvernarea neo - funcţională. 5
Guvernarea ( la nivel statal ) 5
Guvernarea locală ( “ local government” ) 5
Administratia publica. 5
Caracterul dual al administraţiei publice. 5
Decizia in administratia publica. 6
Cadrul general al deciziei administrative. 6
Introducere
Puterea de stat şi puterea administrativă
Din puterile statale, autorităţile care formează puterea executivă, respectiv autorităţile administraţiei publice de stat, împreună cu cele locale, autonome, formează, împreună, sistemul autorităţilor administraţiei publice din stat.
Puterea de stat este cea exercitată în baza voinţei politice a majorităţii membrilor naţiunii, deci a suveranităţii naţionale, de către întregul sistem al autorităţilor publice din stat, structurat pe cele patru categorii, si anume
Puterea administrativă, cu rol de asigurare a organizării legii, dar şi de executare în concret a legii, este cea exercitată în baza şi în condiţiile legii, de către autorităţile administraţiei publice de stat - regăsite în cadrul puterii executive, precum şi de către autorităţile autonome ale administraţiei publice locale.
Guvernare. Concept. Forme şi modele.
Concept
Guvernarea reprezintă un ansamblu de reguli, proceduri, instituţii şi practici destinate configurării modului în care se realizează puterea executivă la nivel statal, regional şi local. [1]
Forme de guvernare
Guvernarea instituţională
Guvernarea instituţională pune accentul pe structură, plecând de la teoria că actul de guvernare trebuie să aibă la bază un sistem instituţional teritorial bine definit, o formă ideală, care să asigure procesul de realizare a scopului urmărit de putere.
Căutarea formei instituţionale ideale determină căutări repetate, aproape la formarea fiecărui cabinet, sau chiar în cadrul aceluiaşi mandat, creşterea sau reducerea numărului membrilor guvernului, a ministerelor şi a celorlalte instituţii guvernamentale. În cazul configurării democratice a puterii, în urma alegerilor generale, prin alianţe politice, pentru obţinerea majorităţii, intervine factorul de structurare instituţională pe baza algoritmului, în funcţie de ponderea de reprezentare a fiecărui partid, în cadrul alianţei respective. În funcţie de convergenţa sau de divergenţele dintre componentele alianţei, este grvat şi actul de guvernare.
Teoria unui anume model de guvernare, mai ales ideal, s-a dovedit neviabilă, determinând apariţia şi evoluţia a noi teorii.
Guvernarea funcţională
Guvernarea funcţională reprezintă o viziune tehnocratică a guvernării şi încearcă să definească, nu forma instituţională ideală ci, care sunt funcţiile de îndeplinit. Ea reprezintă o abordare sectorială, pe funcţii, opusă celei comprehensive, punând accentul pe rezultate.[2]
Guvernarea neo - funcţională
Reprezintă o teorie a guvernării post-teritoriale, a regionalismului. În cazul integrării europene, ea prevede, ca etape:
- integrarea pe anumite sectoare, cu un rezultat de presiune şi asupra altor sectoare;
- crearea autorităţii supranaţionale, pentru supervizare şi promovarea integrării;
- transferul gradual de loialitate societară către autorităţile supranaţionale;
- adâncirea integrării determină condiţiile pentru accentuarea instituţionalizării.
În consecinţă, integrarea politică va fi rezultatul integrării economice.
Accentul este pus mai mult pe procese, decât pe rezultate.
Guvernarea ( la nivel statal )
În general, în doctrină, conceptul de guvernare se referă la actul de conducere, de către putere, la nivel statal, cu caracter unitar.
În fereraţiile de state, apare o divizare a autorităţii între nivelul central / federal şi cel al statelor membre ale federaţiei. În acest caz, guvernul federal are un caracter puternic.
În cazul confederaţiei, unităţile administrativ – teritoriale ( cum sunt cantoanele în Elveţia ) deleagă o parte din putere, funcţia de reprezentare, unei unităţi centrale slabe, fără voinţă proprie, care face ce îi permit acestea.
Guvernarea locală ( “ local government” )
Sintagma de “guvernare locală / local government ” se regăseşte în literatura de specialitate de limba engleză. Înţelesul ei este similar însă cu cel de administraţie publică locală, cea care asigură administrarea treburilor publice, de interes general, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale (comune, oraşe şi judeţe ).
Considerăm greşită utilizarea, în cazul nostru, a expresiilor “guvernare localpă” şi “miniparlamente locale”, aceasta din urmă cu referire la consiliile locale şi judeţene, care, de fapt, aduc la îndeplinire, în baza legii, prevederile legilor adoptate de Parlament, “ singurul organ legislativ din stat ”- conform Constituţiei.
Administratia publica
Caracterul dual al administraţiei publice
Complexitatea sistemului administraţiei publice - definită de competenţă, relaţii, organizare, structură, determinare şi condiţionare, dar şi de rolul şi misiunea ei - este abordată sistemic într-un dublu sens:
- ca activitate, care poate fi structurată în două mari domenii de referinţă:
activităţi executive cu caracter de dispoziţie;
activităţi cu caracter de prestaţie.
- ca sistem de organizare, ceea ce permite înţelegerea administaţie publce ca “un sistem de organizare care realizeaza activitatea de organizare a executării legilor”.
În concluzie, în conceptul de administaţie publică co-există două sisteme :
- un sistem de activităţi, cu un specific divers dar bine determinat şi care se structurează în subsisteme corespunzătoare serviciilor publice, administraţia publică - în ansamblul său - putând fi considerată un serviciu public;
- un sistem de autorităţi ale administraţie publice care, de asemenea, se structurează în subsisteme constituite pe criterii ierarhice, teritoriale etc.
Aceste două sisteme, delimitate formal, constituie “două faţete ale aceleiaşi monede”, integrându-se şi suprapunându-se reciproc şi formând sistemul administraţiei publice.
Decizia in administratia publica
Cadrul general al deciziei administrative
In concepţia autoarei M Onofrei, decizia reprezintă o componentă de bază a activităţii zilnice a managerilor din zilele noastre, atat in domeniul public cat şi in cel privat. Deşi au inceput să apară lucrări care abordează modelele de luare a deciziilor utile sectorului privat, nu există acelaşi interes pentru studii similare aplicabile sectorului public. Astfel, banul public este sursa de finanţare a acestor decizii intreprinse de managerii publici, cu privire la adoptarea bugetului local, la semaforizarea unui oraş, la preţul unor anumite bunuri publice.
Privind luarea deciziilor in administraţia publică, se emit adesea diverse păreri precum că primează criteriile juridice sau interesele politice, fară a face trimitere la interesul public. deşi se invocă permanent alocarea insuficientă a resurselor financiare, s-a constatat o gestionare necorespunzătoare a acestora, caracterizată prin risipă de fonduri, şi consum public nejustificat.
In plus, oficialii europeni invocă permanent necesitatea imbunătăţirii capaciăţii administrative a Romăniei de absorbţie a fondurilor comunitare, precum şi intărirea constrangeilor bugetare. Apreciem că soluţa optimă de realizare a acestor cerinţe o reprezintă importarea de către sectorul public a unor metode şi tehnici de gestiune a resurselor specifice sectorului privat, fără să se piardă din vedere specificul administraţiei publice.
La nivelul organizaţiilor procesul decizional este influenţat de unii factori, precum orientările ideologice şi influientele politice, de furnizorii monopolişti, de birocraţie şi lipsa de flexibilitate, şi de confruntarea pentru resursele guvernului.
Organizatiile administraţiei publice acoperă un larg spectru de domenii, de la instituţii de invăţămăn la instituţii religioase şi altele. Organizaţiile fără scop lucrativ sunt fondate din alte considerente decăt cele comerciale.De aceea, procesul decizional trebuie să recunoască şi să reflecte valorile impărtăşite de asemenea organizaţii. Totodată, la elaborarea deciziilor trebuie să se inţeleagă in unele cazuri, caracterul benevol al activităţilor desfăşurate, precum şi varietatea resurselor de finanţare disponibile, nu numai banii publici prelevaţi din impozitele şi taxele constribuabilului.[3]
[1] POPESCU, Luminiţa – Gabriela, Politici publice, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p 17.
[2] VOINEA Liviu, Instituţii ale Uniunii Europene. Integrare, europenizare, regionalizare. Editura Politeia, SNSPA, Bucureşti, 2005, p. 8
[3] Mihaela Onofrei “Administraţia publică” Fundamente ştiinţifice şi bune practici” Ed. Universităţii „Al. I Cuza” , Iasi, 2007
Un comentariu:
OMG... in mod sigur asta e cel mai lung post pe care l-am vazut pana acum pe un blog :))
Trimiteți un comentariu