Rolul procesului decizional în administraţia publică


Pentru a putea vorbi de proces decizional trebuie avută în vedere şi noţiunea de decizie administrativă. Procesul decizional cuprinde o multitudine de decizii care în elaborarea lor trec printr-o serie de etape bine determinate. Procesul decizional este prezent chiar şi atunci când sunt prestate sarcini sau activităţi mărunte sau atunci când sunt semnate documente oficiale (de către un ministru, conducător sau preşedinte de stat). Altfel spus, deciziile sunt o componentă de bază a activităţii zilnice a funcţionarilor publici din zilele noastre, şi cu ajutorul lor se realizează în mare parte activitatea de administraţie publică.
Decizia administrativă este o manifestare de voinţă a funcţionarilor sau a organelor administraţiei, manifestare ce este premergătoare acţiunilor de întreprins şi prin care se optează pentru o soluţie, în vederea atingerii unui scop.
Orice decizie administrativă trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
- să fie fundamentată ştiinţific;
- să aibă un caracter realistă;
- să intervină în timp util;
- să fie integrată în ansamblul deciziilor administrative adoptate anterior;
- să fie oportună.
Procesul decizional este extrem de complex, iar organele abilitate în acest scop au o mare responsabilitate pentru a putea evita adoptarea unor decizii eronate. De calitatea deciziilor depinde şi calitatea actului administrativ. Trebuie să se urmărească eficacitatea rezultatelor deciziilor (acces rapid la informaţiile relevante, recunoaşterea şi identificarea mai rapidă a problemei, acces mai uşor la instrumentele de analiză) şi eficienţa procesului decizional (reducerea costurilor de decizie, reducerea timpului de decizie şi reducerea efortului depus). Putem spune că un proces decizional bun poate fi asociat cu succesul pe termen lung al instituţiei.
Procesul decizional poate fi definit ca fiind procesul prin care un sistem inteligent stabileşte oportunitatea şi pertinenţa unei anumite modificări a comportamentului său şi elaborează alternative posibile în acest sens, alegând pe una dintre acestea ca acţiune îndreptată conştient către atingerea scopului propus. Cele mai multe procese decizionale implică un grad de incertitudine. De exemplu, atunci când se utilizează termenul de proces de luare a deciziei, se subînţelege şi alternativa luării deciziei şi nerezolvării problemei. Se spune că problemele au fost atacate. Modelele de conducere trebuie să ofere ipoteze de lucru privind reprezentarea obiectivelor ce trebuie atinse.
Organele şi instituţiile de la nivel local cunosc cel mai bine nevoile comunităţii este necesar ca acestea să adopte deciziile în legătură cu soluţionarea problemelor locale. Este necesar ca funcţionarii publici din administraţia centrală, respectiv din instituţii locale să aibă o viziune sistemică, asupra realităţilor din sistemul administrativ şi o capacitate ridicată de analiză şi sinteză a informaţiilor provenite de la administraţia locală şi/sau de la cetăţeni.
Rezolvarea situaţiilor din unitatea administrativ-teritorială prin decizii ale organelor administrative centrale, ierarhic superioare, comportă riscul unor soluţii neadecvate, datorită cunoaşterii, nu totdeauna suficiente de către acele organe, a problemelor care privesc colectivităţile locale.
Ierarhizarea din sistemul administrativ impune executarea deciziilor, luate de organele de la nivelurile superioare, de către organele de la nivelurile inferioare. Este important ca rezolvarea problemelor de interes pentru comunităţile locale să se facă din iniţiativa administraţiei locale.
Pentru a lua o decizie se presupune parcurgerea unui proces complex prin care se asumă angajarea faţă de un anumit parcurs, în vederea rezolvării uneia sau mai multor probleme. Se poate ajunge la mai multe situaţii pentru soluţionarea problemei în cauză, trebuie aleasă o singură soluţie, iar această hotărâre finală trebuie justificată în funcţie de criterii de tipul: eficienţă, eficacitate, constrângeri legale, imagine publică, impact asupra comunităţii. Ultimele dintre cele menţionate sunt importante pentru instituţiile publice, deoarece, spre deosebire de corespondentele lor din sectorul privat, ele sunt supuse influenţelor politice şi cerinţelor colectivităţii, pentru motivul că funcţionează din banii contribuabilului. Soluţia finală nu numai că trebuie justificată, ci trebuie să aibă in vedere aplicabilitatea şi efectele ce le poate provoca în viitor în societate. De aici observăm că procesului decizional îi revine un rol foarte important în cadrul activităţii de administraţie publică.
Problemele cu care se confruntă instituţiile publice sunt foarte diverse. Ele pot fi statice sau dinamice, structurate sau nestructurate, neprevăzute sau latente. Rezolvarea lor impune în primul rând, existenţa unui set de informaţii pertinente şi suficiente. Dacă după adoptarea deciziei se observă o îmbunătăţire a situaţiei iniţiale, înseamnă că etapele procesului decizional au fost respectate şi s-au derulat corespunzător, deci decizia luată este una bună. Succesul deciziei este condiţionat şi de luarea în considerare a influenţei factorilor de mediu, care acţionează din afara administraţiei şi care se referă la schimbări ale situaţiei politice sau economice, sau la rezultatele pe care le aşteaptă cetăţenii. O decizie poate suferi unele transformări la aplicarea sa in practică, pentru că mediul în care acţionează este într-o continuă transformare.
Cetăţeanul nu poate fi indiferent faţă de contextul social şi economic în care trăieşte, ca şi faţă de modul în care administraţia locală, ca serviciu public, este preocupată de îmbunătăţirea acestuia. De asemenea, cred că în sistemul administrativ romanesc trebuie să se acorde prioritate creării condiţiilor necesare asumării responsabilităţilor care privesc dezvoltarea localităţilor, precum si a tuturor serviciilor publice de interes local, în special prin accentuarea descentralizării şi a transferului gestiunii responsabilităţilor, pe de o parte din planul central in planul local, iar pe de altă parte, de la administraţia publică la cetăţeni. Un accent deosebit cade pe transparenţa deciziilor şi informarea cât mai exactă de la vârf către bază şi invers. Participarea cetăţenilor la luarea deciziilor într-o democraţie cu tradiţie este un proces gradat, care presupune parcurgerea anumitor etape. Aceste etape se suprapun peste cele două niveluri de participare, ca parte a unui model ideal de implicare a cetăţenilor. Primul nivel al participării este informarea, care presupune eforturi atât din partea cetăţenilor, cât şi din partea administraţiei locale. Administraţia publica este datoare să emită informaţii către cetăţeni privind activitatea şi planurile sale pentru ca aceştia să poată înţelege direcţiile prioritare ale politicii administrative a aleşilor locali.
Al doilea nivel se referă la consultarea cetăţenilor, aceasta fiind acţiunea autorităţilor pentru identificarea necesităţilor cetăţenilor, pentru evaluarea priorităţilor unor acţiuni sau colectarea de idei şi sugestii privind o anumita problemă. . În climatul social actual aceasta iniţiativă întâmpină multiple dificultăţi ce decurg din neîncrederea generală a cetăţenilor în instituţiile statului, de aceea administraţia publică locală trebuie să-şi refacă, în primul rând, propria imagine. În aceste condiţii, revine administraţiei publice şi instituţiilor de pregătire/formare în domeniu, rolul identificării şi aplicării în practică a acelor instrumente care pot favoriza o dinamică pozitivă a relaţiei administraţie publică – cetăţean.
În ciuda neîncrederii pe care cetăţeanul o are în instituţiile publice, participarea cetăţenească (un rezultat firesc al regimurilor democratice) poate avea un rol destul de important în adoptarea soluţiilor de rezolvare a unor probleme. Participarea cetăţenească este deci, un instrument eficient de impulsionare a dezvoltării locale, mai bine zis a soluţiilor pe care autorităţile locale le adoptă cu privire la o anumită problemă sporind calitatea procesului decizional.
Totuşi schimbul de idei nu înseamnă că va merge bine totul in mod automat, dar numai aşa poate fi consolidat un parteneriat viabil între comunitate si autoritatea locală.
Evaluarea unui proces decizional în funcţie de consecinţele sale este o abordare greşită, tocmai din cauza neglijării factorilor de mediu. De asemenea este necesară analiza factorului uman asupra procesului decizional, deoarece informaţia prelucrată cu ajutorul computerelor este un factor exogen.
Efectele deciziei administrative sunt consecinţele pe care aceasta le generează prin simplul fapt al adoptării sale. După adoptare decizia devine obligatorie pentru toţi aceia cărora li se adresează. În consecinţă funcţionarii urmează să-şi realizeze activitatea profesională în conformitate cu deciziile luate. Decizia poate atrage sancţiuni asupra celor care nu se conformează prevederilor sale.
În cazul în care decizia se dovedeşte a fi inoportună, administraţia poate să o anuleze sau retracteze tot printr-o decizie unilaterală, fără să fie necesar consimţământul părţilor.
Statul şi funcţionarul trebuie să se străduiască să dea fiecăruia din actele sale amprenta legalităţii şi să-şi afirme calitatea unui adevărat tutore.
Trebuie să precizăm că funcţionarul ar trebui ca atunci când îşi prestează activitatea să renunţe la ideea de înavuţire şi să vegheze mereu ca toate actele şi faptele sale să fie legale.
Prin activitatea administrativă funcţionarii publici trebuie să se preocupe de satisfacerea cerinţelor de interes public, de satisfacerea cerinţelor cetăţenilor. Putem spune că cetăţenii sunt egali în faţa serviciilor administraţiei publice, iar dacă funcţionarii produc unele pagube, vor trebui reparate. Ştim foarte bine că orice cetăţean are nevoie de activitatea administrativă, fiecare dintre noi am stat faţă în faţă cu un funcţionar public şi de aceea ne dorim ca prin activitatea lor să ne rezolvăm cât mai rapid şi eficient problemele.
Existenta unei administraţii eficiente si democratice reprezintă unul dintre cele mai
importante criterii care definesc modernitatea unei ţări.











Bibliografie

Matei Lucica – Management public, Editura Economică, ediţia a doua
Mihaela Onofrei, Gheorghe Filip – Elemente de ştiinţa administraţiei, Editura Junimea, Iaşi 2004